Infracţiunile contra demnităţii sunt considerate acele fapte care lezează demnitatea, onoarea sau reputaţia unei persoane ca atribut esenţial al personalităţii morale a omului[1].
Prin incriminările insultei ÅŸi calomniei este ocrotit atât un interes personal, prin apărarea personalităţii morale, ca atribut inerent oricărei fiinÅ£ei umane dar ÅŸi un interes al societăţii prin asigurarea unor relaÅ£ii sociale bazată pe respect reciproc[2].
DiscuÅ£ia cu privire la necesitatea de a interveni dreptul penal în domeniul relaÅ£iilor de Å£in de protejarea demnităţii umane, este o chestiune controversată în doctrina criminologică. Dezbaterea pleacă de la faptul că principiul minimei intervenÅ£ii a dreptului penal ar trebuie să determine legiuitorul la a renunÅ£a la incriminarea faptelor privind la demnitatea unei persoane.
OponenÅ£ii consideră că o astfel de decizie are un caracter extrem de liberal, iar doctrina ÅŸi jurisprudenÅ£a penală europeană au o tradiÅ£ie de multe sute de ani în incriminarea acestor fapte. Din acest motiv majoritatea codurilor penale sau legislaÅ£iei speciale incriminează aceste fapte (Codul penal german, spaniol, italian, portughez, austriac, legea specială franceză etc.).
Curtea ConstituÅ£ională a decis că incriminare acestor fapte nu este neconstituÅ£ională deoarece are ca temei art. 1 alin. 3 din ConstituÅ£ie precum ÅŸi faptul că libertatea de exprimare cunoaÅŸte anumite restricÅ£ii, în sensul că prin exprimarea unor opinii nu se poate prejudicia printre altele demnitatea, onoarea ÅŸi dreptul la propria imagine a altuia[3].
Credem că este exagerat a se considera că aceste fapte nu ar putea fi niciodată dezincriminate din motive de constituÅ£ionalitate. Indiscutabil că argumentele aduse în sprijinul necesităţii de a incrimina aceste fapte sunt pertinente, însă această motivarea era convingătoare într-o eventuală expunere de motive prin care s-ar fi dorit reincriminarea acestor fapte, ÅŸi nicidecum vreo problemă de constituÅ£ionalitate.
Credem că aserÅ£iunea că art. 998 C civ. nu ar asigura o protecÅ£iei efectivă a demnităţii unei persoane apare ca discutabilă cu atât mai mult cu cât tocmai în baza articolului respectiv era obligat inculpatul la plata unor despăgubiri atunci când era condamnat pentru comiterea unei infracÅ£iuni. Aplicarea unui astfel de text nu presupune o protecÅ£ie ineficace, deoarece despăgubirea nu are un temei jurisprudenÅ£ial ci unul legal, iar pe de altă parte, acesta este textul legal care se aplică alături de sancÅ£ionarea penală a celui condamnat ÅŸi în momentul când aceste fapte erau incriminate. A afirma că dispoziÅ£iile Codului civil sunt ineficace în protejarea drepturilor unei persoane credem că este exagerat.
Curtea a opinat că în lipsa incriminării viaÅ£a socială ar fi imposibilă, or dimpotrivă s-a dovedit că în perioada cât textul a fost abrogat nu a existat o recrudescenţă a acestei infracÅ£iuni care să fi făcut imposibilă viaÅ£a socială. Dar ÅŸi acest argument este unul de oportunitate a incriminării ÅŸi nicidecum vreun argument de constituÅ£ionalitate.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a impus obligativitatea incriminării acestor fapte aÅŸa cum a interpretat Curtea ConstituÅ£ională, dimpotrivă se doreÅŸte o proporÅ£ionalitate între sancÅ£iunea penală aplicată, atunci când ea există, pentru astfel de fapte ÅŸi gravitatea concretă a acestora.
Ne întrebăm care sunt limitele de la care îi este permis legiuitorului să intervină în dreptul penal dacă nici măcar dezincriminarea unor fapte cu o gravitate redusă nu o poate face.
Credem că decizia de a incrimina sau de a dezincrimina aceste fapte este o opÅ£iune suverană a legiuitorului, ori decizia de a dezincrimina nu încalcă vreo dispoziÅ£ie constituÅ£ională[5]. La fel, faptul că legiuitorul a decis incriminarea acestor fapte, nu presupune vreo încălcare a normelor constituÅ£ionale.
Efectul acestei decizii este cu atât mai controversat cu cât o nouă eventuală dezincriminare nu s-ar mai putea produce fără ca această modificare să pună în discuÅ£ie Decizia nr. 62/2007, sau Curtea ConstituÅ£ională va trebui să revină asupra acestei decizii.
Din aceste motive, vom analiza ÅŸi infracÅ£iunile contra demnităţii persoanei. Declararea legii de abrogare ca neconstituÅ£ională face să reînvie dispoziÅ£iile abrogate, adică art. 205, 206 ÅŸi 207 C pen.
[1] O. Stoica, op. cit., p. 134.
[2] Explicaţii III, p. 402.
[3] Dec. nr. 308/2001 a CurÅ£ii ConstituÅ£ionale publicată în M. Of. nr. 21 din 16.01.2002.
[4] Referitoare la excepÅ£ia de neconstituÅ£ionalitate a dispoziÅ£iilor art. I pct.56 din Legea nr.278/2006 pentru modificarea ÅŸi completarea Codului penal, precum ÅŸi pentru modificarea ÅŸi completarea altor legi, publicată în M. Of. nr. 104 din 12.02.2007.
[5] Pentru o critică detaliată a acestei decizii a se vedea F. Streteanu, DezincriminareainfracÅ£iunilor de insultă ÅŸi colomnie. NeconstituÅ£ionalitate. (notă critică), în CDP nr. 1/2007, p. 133-138.
