„Obiectivul Directivei nr. 87/102/CEE este dublu: de a proteja consumatorii împotriva condiÅ£iilor abuzive de creditare ÅŸi de a favoriza creditul transfrontalier ÅŸi libera circulaÅ£ie a bunurilor ÅŸi serviciilor finanÅ£ate pe credit prin intermediul armonizării informaÅ£iei furnizate de către împrumutători. ” N. Diez Guardia
Expunerea prevederilor cuprinse în Directiva nr. 87/102/CEE[1] ÅŸi a modificărilor ulterioare sunt incidente în prezentul studiu, deoarece directiva constituie prima reglementare în domeniu care, supusă la două modificări importante, constituie nivelul de protecÅ£ie minimal în domeniu care urmează a fi atins ca urmare a transpunerii în legislaÅ£ia naÅ£ională a normelor comunitare.
Premisele edictării Directivei nr. 87/102/CEE în materia creditului destinat consumului au constat în existenÅ£a unor mari disparităţi între reglementările Statelor membre în domeniul creditului destinat consumului, precum ÅŸi în schimbările multiple, în ultimii ani, a categoriilor creditului destinat consumului, care a evoluat spre noi categorii ÅŸi continuă să evolueze. Disparităţile între legislaÅ£iile ÅŸi practicile naÅ£ionale în domeniul creditului destinat consumului, care puteau antrena distorsiuni de concurenţă între împrumutători pe piaÅ£a comună, pot provoca o protecÅ£ie inegală a împrumutaÅ£ilor de la un Stat membru la altul ÅŸi pot limita posibilităţile consumatorilor de a obÅ£ine credit în alte State membre afectând volumul ÅŸi natura creditului. De asemenea, acestea aveau o influenţă asupra liberei circulaÅ£ii a bunurilor ÅŸi serviciilor susceptibile de a fi achiziÅ£ionate pe credit ÅŸi au un impact direct asupra funcÅ£ionării pieÅ£ei comune. Datorită volumului augmentat al creditului destinat consumului, constituirea unei pieÅ£e comune a creditului s-a apreciat că ar aduce beneficii consumatorilor, împrumutătorilor, întreprinzătorilor, vânzătorilor en gros ÅŸi en détail ÅŸi furnizorilor de servicii.
În FranÅ£a, Legea nr. 78-22 din 10 ianuarie 1978 cu privire la informarea ÅŸi protecÅ£ia consumatorilor în domeniul anumitor operaÅ£iuni de credit, numită „Legea Scrivener” reglementează domeniul ÅŸi este în întregime integrată în Codul francez al consumului, în Cartea a III-a, Titlul I, Cap. I, art. L. 311-1 la L. 311-37, dispoziÅ£iile sale fiind succesiv modificate ÅŸi completate. Directiva nr. 87/102/CEE a fost edictată după textele deja în vigoare în câteva state, ÅŸi în special după Legea franceză din 1978, dar fiind o directivă minimală, mai puÅ£in protectoare decât legea franceză, nu a antrenat o modificare substanÅ£ială a acesteia. Mai mult, astfel cum vom observa, întinderea protecÅ£iei asigurată prin normele edictate de Legea din 1978, cu modificările ulterioare, anticipează unele dintre mijloacele juridice vizate a fi instituite prin propunerea de directivă în domeniu.
Obiectivul Directivei nr. 87/102/CEE este dublu, aÅŸa cum arată doctrina[2]: de a proteja consumatorii împotriva condiÅ£iilor abuzive de creditare ÅŸi de a favoriza creditul transfrontalier ÅŸi libera circulaÅ£ie a bunurilor ÅŸi serviciilor finanÅ£ate pe credit prin intermediul armonizării informaÅ£iei furnizate de către împrumutători. Politica de protecÅ£ie a consumatorilor urmăreÅŸte să corijeze dezechilibrul de informare dintreconsumatori ÅŸiîmprumutătoriprin reglementarea elementelor informaÅ£iilor furnizate, are ca scop acordarea de către împrumutător consumatorului a unei informaÅ£ii uÅŸor comprehensibile ÅŸi comparabile. Directiva nr. 87/102/CEE îÅŸi propunea, deci, stabilirea unei pieÅ£e comune acreditului destinat consumului prin eliminarea barierelor existente; garantarea echilibrului între părÅ£ile contractului de credit; armonizarea completă a anumitor elemente ale contractelor de credit în Statele membre, stabilind o abordare comună în calcularea costului creditului ÅŸi obligaÅ£ia comunicării acestei informaÅ£ii de către împrumutător consumatorului.
Tehnica instituită de Directiva nr. 87/102/CEE este aceea de armonizare minimală, prevăzută de art. 15. Clauza de armonizare minimală constă în aceea că se acordă Statelor membre dreptul de a menÅ£ine sau de a adopta dispoziÅ£ii mai protectoare pentru consumatori decât cele prevăzute prin directivă, urmând ca acestea să edicteze, prin transpunerea în legislaÅ£ia naÅ£ională a directivei, standardul minim de protecÅ£ie a consumatorilor prevăzut în reglementarea comunitară. Dar clauza de armonizare minimală nu poate fi disociată de clauza privitoare la caracterul obligatoriu al directivei, cuprinsă în art. 14, conform căruia Statele membre veghează ca: potrivit pct. 1 - contractele de credit să nu deroge, în detrimentul consumatorului, de la dispoziÅ£iile prevăzute în legislaÅ£ia naÅ£ională care prevăd punerea în aplicare a directivei sau care îi corespund; - potrivit pct. 2 - ca dispoziÅ£iile pe care le adoptă pentru punerea în aplicare a directivei să nu poată fi denaturate de forme speciale date contractelor, îndeosebi printr-o repartiÅ£ie a valorii totale a creditului în mai multe contracte.
Obiectivele Directivei nr. 87/102/CEE se realizează, în principal, prin următoarele mijloace juridice de protecÅ£ie a consumatorilor: instituirea dispoziÅ£iilor care determină elementele din conÅ£inutul publicităţii ÅŸi al ofertei creditului, astfel încât consumatorul să fie informat corect ÅŸi complet asupra condiÅ£iilor creditului, în special asupra costului creditului, exprimat sub forma dobânzii anuale efective globale[3], directiva prevede adoptarea uneia sau a mai multor metode de calcul al dobânzii anuale efective globale, dar lasă stabilirea metodei comunitare unice de calcul a dobânzii anuale efective globale, pentru a fi cuprinsă în dispoziÅ£iile unei directive ulterioare;. Directiva instituie dispoziÅ£iile care prevăd obligativitatea încheierii unui înscris constatator al contractului de credit ÅŸi remiterea de către împrumutător a unui exemplar consumatorului; instituie dispoziÅ£iile care prevăd posibilitatea pentru Statele membre de a stabili condiÅ£iile esenÅ£iale ale contractului de credit; instituie dispoziÅ£iile speciale pentru contractele de credit afectate achiziÅ£ionării bunurilor; reglementează unele drepturi ale consumatorilor destinate să garanteze un echilibru contractual între părÅ£ile contractului de credit; reglementează unele interdicÅ£ii în materie.
Directiva nr. 90/88/CEE a Consiliului din 22 februarie 1990 care modifică Directiva nr. 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispoziÅ£iilor legislative, reglementare ÅŸi administrative ale Statelor membre în materia creditului destinat consumului[4], continuând armonizarea începută prin Directiva nr. 87/102/CEE, are ca obiect prioritar reglementarea aspectelor privitoare la dobânda anuală efectivă globală ÅŸi la costul creditului. Astfel s-au redefinit, în art. 1 al Directivei nr. 90/88/CEE, noÅ£iunile de „cost total al creditului destinat consumatorului” ÅŸi „dobânda anuală efectivă globală”, prin înlocuirea art. 1, pct. d ÅŸi e, al Directivei nr. 87/102/CEE; s-a introdus o metodă matematică unică de calcul al dobânzii anuale efective globale, prezentată în Anexa II, precum ÅŸi 4 exemple de calcul cuprinse în Anexa III, pentru ilustrare; au fost autorizate Statele membre care, înainte de 1 martie 1990, aplicau dispoziÅ£iile legislative care permiteau utilizarea unei formule matematice de calcul al dobânzii anuale efective globale diferită de cea cuprinsă în Anexa II, să menÅ£ină această formulă, doar una singură, în timpul unei perioade tranzitorii de trei ani începând cu 1 ianuarie 1993, urmând ca, în termen de 6 luni anterior expirării datei arătate, Comisia să prezinte Consiliului un nou raport însoÅ£it de o propunere care să permită aplicarea unei metode comunitare unice de calcul al dobânzii anuale efective globale; sunt prevăzute enumerativ componentele care nu vor fi luate în considerare la calculul costului total al creditului, deci elementele excluse din calculul costului total al creditului, pentru a se determina în mod cât mai unitar această componentă din conÅ£inutul dobânzii anuale efective globale. Raportat la prevederile Directivei nr. 90/88/CEE, Statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma Directivei până în 1 ianuarie 1990 ÅŸi au informat Comisia despre aceasta, în conformitate cu art. 16, alin. 1, iar Comisia a prezentat Consiliului un raport asupra aplicării directivei[5].
Principalele concluzii ale raportului au fost următoarele: la data raportului, adică 12 aprilie 1996, doar FranÅ£a, Germania ÅŸi Finlanda nu au transpus metoda comunitară unică de calcul al dobânzii anuale efective globale; elementele incluse în dobânda anuală efectivă globală nu sunt identice în toate Statele membre, ceea ce face comparaÅ£iile mai puÅ£in facile în cazul creditului transfrontalier; formula matematică prevăzută în Directiva nr. 90/88/CEE este singura corectă ÅŸi ea ar trebui să fie extinsă la toate Statele membre ale Uniunii ÅŸi în spaÅ£iul economic european. Comisia a estimat că nu este cazul să se modifice lista elementelor excluse din calculul dobânzii anuale efective globale, diferenÅ£ele de aplicare între Statele membre fiind considerate minime, astfel încât acest aspect nu a necesitat nici un amendament la acea dată[6]. .
Concluziile privitoare la efectele aplicării Directivei nr. 90/88/CEE au fost următoarele[7]: - Statele membre au făcut un uz considerabil de clauza de armonizare minimală, care permite introducerea, în legislaÅ£iile naÅ£ionale, a unor dispoziÅ£ii mai severe decât cele cuprinse în textul directivei[8]; - directiva este mai bine adaptată formelor tradiÅ£ionale ale creditului destinat consumului decât instrumentelor mai moderne, în special celor care sunt legate de carduri; - se constată dificultăţile cu privire la calculul dobânzii anuale efective globale pentru avansurile în cont curent, deoarece durata creditului ÅŸi utilizarea acestuia nu sunt cunoscute; - deoarece elaborarea unei metode matematice comunitare unice de calcul urma a fi reglementată într-o directivă ulterioară, efectul directivei asupra armonizării regulilor de protecÅ£ie a consumatorilor a fost modest, armonizarea fiind limitată; numai anumite aspecte vizând protecÅ£ia drepturilor ÅŸi intereselor economice ale consumatorilor au fost armonizate, deoarece, pe de-o parte, directiva stabileÅŸte definiÅ£ii generale, iar pe de altă parte, practicile Statelor membre au fost menÅ£inute; - diferenÅ£ele dintre pieÅ£ele europene ale creditului destinat consumului sunt la fel de profunde, iar acordarea transfrontalieră a creditului destinat persoanelor fizice este de fapt foarte limitată; - în ceea ce priveÅŸte pieÅ£ele creditului destinat consumului, încă nu funcÅ£ionează o piaţă unică.
Pe baza rapoartelor privind Directiva nr. 87/102/CEE ÅŸi Directiva nr. 90/88/CEE ÅŸi a Planului de AcÅ£iune pentru Politica de Consum 1999-2001, Comisia europeană a începutconsultarea asupra reformei directivelor privind creditul destinat consumului, deoarece s-a apreciat că efectul celei de-a doua tentative de armonizare a metodei de calcul al costului creditului a fost, de asemenea, restrâns. Reforma a fost centrată pe dezvoltarea unei pieÅ£e mai transparente ÅŸi mai efective, prin furnizarea unui nivel înalt al protecÅ£iei consumatorilor, astfel încât libertatea de miÅŸcare a creditului să aibă loc în condiÅ£ii mai bune, atât pentru ofertă, cât ÅŸi pentru cerere, dar, în perspectivă, aceasta ar presupune trecerea de la o armonizare minimală la o armonizare maximală. Eforturile Comisiei privind reforma au fost bazate pe următoarele ÅŸase linii directoare[9]: - redefinirea scopului directivelor pentru a-l adapta la o nouă situaÅ£ie a pieÅ£ei în acest domeniu ÅŸi o mai bună trasare a liniei de demarcaÅ£ie între creditul destinat consumului: - redefinirea scopului directivelor pentru a-l adapta la o nouă situaÅ£ie a pieÅ£ei în acest domeniu ÅŸi o mai bună trasare a liniei de demarcaÅ£ie între creditul destinat consumului ÅŸi creditul imobiliar; - includerea intermediarilor de credit în domeniul de aplicare al directivelor; - introducerea unui cadru informaÅ£ional structural pentru garant, pentru a-i permite o mai bună apreciere a riscurilor pe care acesta ÅŸi le asumă; - o informare mai cuprinzătoare pentru consumatori; - o împărÅ£ire mai echitabilă a responsabilităţilor între consumator ÅŸi profesionistul împrumutător; - îmbunătăţirea reglementărilor ÅŸi a practicilor pentru tratarea incidentelor de plată de către profesioniÅŸti, atât pentru consumator cât ÅŸi pentru garant.
În consecinţă, atât cadrul conceptual al directivei, cât ÅŸi concluziile arătate, au învederat necesitatea completării ÅŸi modificării directivelor în materie.
În acord cu prevederile art. 5 al Directivei nr. 87/102/CEE, a treia directivă – Directiva nr. 98/7/CE[10] prevede aplicarea unei metode comunitare unice de calcul al dobânzii anuale efective globale, care este definită ca fiind acea dobândă calculată prin raportare la o bază anuală care echivalează cu valoarea tuturor obligaÅ£iilor – împrumuturi, plăţi ÅŸi cheltuieli, viitoare sau existente, convenite de către împrumutător ÅŸi împrumutat. Aplicarea metodei comunitare unice de calcul, intervenită ca urmare a abrogării, prin art. 1, lit. c, a art. 5 din cuprinsul Directivei nr. 90/88/CEE care permitea Statelor membre aplicarea unei metode proprii, alta decât metoda unică comunitară, a creat posibilitatea unei armonizări mai impulsionate a elementelor incluse în calculul dobânzii anuale efective globale, conform art. 1, lit. a, ÅŸi a constituit un real progres pentru creditul transfrontalier ÅŸi libera circulaÅ£ie a bunurilor ÅŸi serviciilor. Statele membre au dus la îndeplinire prevederile acestei directive nu mai târziu de 2 ani de la intrarea sa în vigoare, adică înainte de 20 aprilie 2000 ÅŸi au informat Comisia în această privinţă[11]. Dar, Comisia a considerat adecvat să se studieze necesitatea unei armonizări mai susÅ£inute a elementelor utilizate în calculul costului creditului. Dar, Comisia a considerat adecvat să se studieze necesitatea unei armonizări mai susÅ£inute a elementelor utilizate în calculul costului creditului, pentru determinarea cât mai unitară a acestuia, în acest sens propunerea de directivă elaborată în domeniu urmărind un nou deziderat ÅŸi anume acela de suprimare a listei negative a elementelor excluse din calculul costului total al creditului ÅŸi reglementând elementele care sunt incluse în costul total al creditului, precum ÅŸi alte aspecte esenÅ£iale pentru asigurarea protecÅ£iei consumatorilor în materia creditului destinat consumului.
[1]Publicată în J. O. L. 42 din 12. 02. 1987, numită în continuare „Directiva nr. 87/102/CEE”.
[2]N. Diez Guardia, în „Le crédit à la consommation dans l’Union Européenne”, European Credit Research Institute, Brussels, Rapport de recherche no. 1/2000, p. 53-55. Raportul analizează pieÅ£ele creditului destinat consumului în UE ÅŸi reglementarea acestora la nivel european ÅŸi este consacrat în primul capitol definiÅ£iilor ÅŸi metodologiei creditului destinat consumului, ; al doilea capitol analizează profundele diferenÅ£e naÅ£ionale ÅŸi segmentarea pieÅ£elor europene ale creditului destinat consumului, iar al treilea capitol studiază armonizarea europeană cu dispoziÅ£iile naÅ£ionale privind creditul destinat consumului ÅŸi se concentrează asupra informaÅ£iei privitoare la costul creditului. Raportul analizează creditul destinat consumului în 10 State membre ale UE - Belgia, Germania, Spania, Grecia, FranÅ£a, Italia, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Finlanda, precum ÅŸi în Statele Unite ÅŸi Japonia.
[4]Publicată în J. O. L. 61 din 10. 03. 1990, numită în continuare „Directiva nr. 90/88/CEE”.
[5]Commission europeénne, Rapport sur l’application de la directive 90/88/CEE, COM(96)79 final du 12. 04. 96. Publicat în COM(95)117 final.
[6]A se vedea M. Goyens, „Crédit à la consommation – méthode de calcul: rapport sur l’application de la Directive 90/88/CEE et proposition de directive modifiant la Directive 87/102/CEE relative au crédit à la consommation”, în Rev. eur. dr. consomm., 3/1996, p. 257-258.
[7]Pe larg, a se vedea N. Diez Guardia, “Le crédit à la consommation dans l’Union Européenne”, European Credit Research Institute, Brussels, Rapport de recherche no. 1/2000, p. 57-61.
[8]AceeaÅŸi concluzie, a se vedea ÅŸi K. Csáky ÅŸi J. Kerékgyártó, „Consumer credit legislation in Central and Eastern Europe”, European Credit Research Institute, Brussels, Research Report no. 3/2002, p. 8.
[9]A se vedea K. Csáky ÅŸi J. Kerékgyártó, în „Consumer credit legislation in Central and Eastern Europe”, European Credit Research Institute, Brussels, Research Report no. 3/2002, p. 8-9. Scopul studiului este examinarea reglementării ÅŸi a practicii creditului destinat consumului ca un sector specific al politicii consumului ÅŸi evaluarea concordanÅ£ei cu standardele UE a legislaÅ£iilor din 10 ţări centrale ÅŸi est europene dintre care unele erau, la data studiului, candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană, actualmente fiind membre: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia. Studiul prezintă reglementările în domeniul creditului destinat consumului din aceste ţări în ultima decadă, evoluÅ£ia reglementărilor ÅŸi implementarea ÅŸi practica în domeniu, rezumată ÅŸi comparată. Studiul este împărÅ£it în trei părÅ£i: prima parte prezintă bazele istorice ÅŸi rezumatul reglementărilor UE relevante în domeniu; partea a II-a descrie legislaÅ£ia curentă privind creditul destinat consumului în ţările arătate, iar partea a III-a cuprinde anexe statistice prezentând ultimele date disponibile ale sectorului vizat în fiecare dintre ţările candidate.
[10]Publicată în J. O. 101 din 01. 04. 1998, numită în continuare „Directiva nr. 98/7/CE”.
[11]Pentru directivele în domeniul creditului destinat consumului, a se vedea R. D. Apan, “Reglementările comunitare în domeniul protecÅ£iei consumatorilor în materia creditului destinat consumului” (I), Rev. dr. com., nr. 10/2004, p. 71-103; ÅŸi R. D. Apan, „Reglementările comunitare în domeniul protecÅ£iei consumatorilor în materia creditului destinat consumului” (II)”, Rev. dr. com., 1/2005, p. 69-92 ÅŸi R. D. Apan, “Reglementările comunitare în domeniul protecÅ£iei consumatorilor în materia creditului destinat consumului” (III), Rev. dr. com., 2/2005, p. 50-60.
[12]În acest sens K. Csáky, J. Kerékgyártó, „Consumer credit legislation in Central and Eastern Europe”, European Credit Research Institute, Brussels, Research Report no. 3/2002, p. I-II.
[13]În legislaÅ£ia italiană, creditul destinat consumului este reglementat de D. L. nr. 385 din 1 septembrie 1993, publicat în Gazetta Ufficiale nr. 230 din 30 septembrie 1993, modificat prin D. L. nr. 63 din 25. 02. 2000, publicat în Gazetta Ufficiale nr. 69 din 23. 03. 2000, care a fost edictat ca urmare a armonizării legislaÅ£iei italiene cu reglementarea comunitară în domeniu. A se vedea M. J. M. Lopez, “Le crédit à la consommation en droit espagnol”, Rev. eur. dr. consomm., 1/1996.
[14]În cazul Bulgariei ÅŸi al României, evaluarea este planificată de către autorii studiului pentru o etapă ulterioară.
Monografia
